Editura Neemia Știre Alfa Omega TV

Adaugat la :  15.04.2021

Pe piața de carte religioasă din România, Editura Neemia activează de peste 20 de ani. Titlurile care apar aici fac parte din zona de interes a cultelor neoprotestante evanghelice. Cei interesați pot găsi și o serie de materiale în format digital.

Literatura creștină, pe lângă studierea Bibliei, ajută credincioșii să își trăiască viața de credință zi de zi. Fănel și Monica Șerban conduc Editura Neemia din Brașov de câțiva zeci de ani.

Monica Șerban, Editura Neemia: Am început să ne implicăm în Editura Neemia și aceasta este pasiunea noastră: să dăm mai departe Evanghelia lui Iisus Hristos.

Fănel Șerban, Editura Neemia: Suntem implicați în această lucrare și reprezentăm, prin Editura Neemia, și slujirea acestui om al lui Dumnezeu.

Acest om al lui Dumnezeu este Derek Prince, despre care Fănel Șerban spune că a avut îndrăzneala să abordeze subiecte care erau mai puțin discutate în timpul său.

Fănel Șerban, Editura Neemia: Când el a predicat despre eliberare, despre a scoate demoni, despre a fi dezlegat de blesteme, nu prea exista nimeni care să abordeze un asemenea subiect.

Alături de soțul ei, Monica Șerban și-a dorit să poată ajuta alți oameni să audă Evanghelia lui Isus Hristos și să își trăiască viața de credință conform Scripturii. Este o pasiune comună care i-a determinat să se implice în zona editării de carte.

Monica Șerban, Editura Neemia: S-a trezit în mine gândul și pasiunea ca să lucrez într-o editură, să fac parte din această lucrare de editare de cărți tocmai pentru a ajuta oamenii care poate nu se uită la televizor sau nu au, poate, în biserica lor o anumită învățătură, să aibă acces la învățătură creștină care să-i aducă mai aproape de Dumnezeu.

Editura Neemia se află într-un parteneriat cu organizația Derek Prince Ministries și reprezintă această lucrare în România.

Fănel Șerban, Editura Neemia: Ceea ce este cel mai important pentru mine, că reprezint această lucrare, este să știu că duc mai departe o slujire a unui om care l-a prezentat atât de frumos pe Hristos până în ultimele zile ale vieții sale, un om de integritate ireproșabilă, de dedicare ireproșabilă.

Tematica abordată în cărțile lui Derek Prince, care sunt publicate la editura brașoveană, este diversă și foarte practică. Cel mai cunoscut domeniu este cel de eliberare, prin cartea „Binecuvântare sau blestem: tu alegi!”, dar sunt multe altele.

Fănel Șerban, Editura Neemia: De multe ori când cineva se gândește la Derek Prince se gândește la acest sector, dar el abordează teme legate de căsnicie, de divorț, de post, rugăciune, Israel, lucrarea Duhului Sfânt pe toate aspectele, învățătură de fundament, vindecare, administrarea finanțelor.

Într-o emisiune la Alfa Omega TV, Fănel Șerban a prezentat câteva cărți.

Fănel Șerban, Editura Neemia: De fapt este o compilație de mai multe titluri. Avem șase titluri: schimbul divin de la cruce, care este învățătură de început, de evanghelizare. Apoi, cum să treci de la blestem la binecuvântare, legate de Duhul Sfânt. E o carte de echipare a credinciosului. Cartea „Puterea numelui Său” este o carte care îl prezintă pe Dumnezeu prin prisma numelor pe care Dumnezeu le are în Scriptură. O altă carte despre care am vorbit, legat de identitate, este „Legile războiului spiritual”. E o carte destul de solidă care conține învățătură despre cum anume să fii echipat și care este identitatea în Hristos, care este conflictul vremurilor de pe urmă. Vorbește despre atmosfera pe care Antihristul o va aduce la sfârșitul vremurilor pe urmă, și anume umanismul, pe care îl vedem înflorind. Și bineînțeles ca iubitor al Israelului tot timpul, „De ce Israel?” este o carte, chiar o cărticică mai nouă pe care noi am scos o anul acesta.

În baza unei mai vechi colaborări, Alfa Omega promovează cărțile care apar la Editura Neemia din Brașov.

Știre difuzată în cadrul emisiunii „Mapamond Creștin” 874, difuzată la Alfa Omega TV în aprilie 2021. Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri

Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega

sidebar tvlive
sidebar facebook
sidebar revista
App mobila

Alte informații

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

Aplicația mobilă AO

badge google play badge appstore

 Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.