Biserica i.Believe și Cartea Cărților învață copiii din Baia Mare să-și iubească aproapele

Scris în . Publicat în Cartea Cărților.

La sfârșitul lunii septembrie, centrul creștin iBelieve din Baia Mare a organizat un eveniment evanghelistic Cartea Cărților pentru copiii cu vârste între 4 și 12 ani, avându-l ca invitat special pe roboțelul Memo.

Anca Onye, mamă: Ne-am bucurat astăzi să revedem personajele, să povestim despre lucrurile pe care copiii și le-au însușit ca și cunoștințe, să ne jucăm, să vedem baloane și să fie multă bucurie și voioșie, cu toții împreună.

Ligia Rednic, mamă: Evenimentul de azi Cartea Cărților a fost foarte bine organizat, fetița mea de 4 ani a stat foarte mult timp acolo angajată în ce s-a întâmplat: desenele, activitățile, jocurile, premiile, concursul.

Organizatorii estimează că peste 75 de copii au participat la acest eveniment.

Sonia Bacalov, organizatoare: Au fost prezenți copii atât din bisericile noastre, cât și copii care nu frecventează nicio biserică.

Prin urmărirea episodului Bunul Samaritean, prin discuții, cântece, jocuri și activități distractive, copiii au învățat despre iubirea aproapelui.

Copil: Cartea Cărților cred că e un desen animat educativ pentru copiii mici să învețe despre Dumnezeu.

Copil: A fost foarte educativ și distractiv.

Angi Văsuț, mamă: Mi-a plăcut foarte mult că s-a vorbit despre bullying și despre cum să se comporte în situații cu care nu s-au mai confruntat sau despre care nu știau foarte multe lucruri.

Desenele Cartea Cărților prezintă mesajele Bibliei într-un mod distractiv și pe înțelesul copiilor.

Sonia Bacalov, organizatoare: Desenele CC sunt un instrument extraordinar de bun, aduce Cuvântul mai aproape de inima copiilor.

Emanuel Horj, pastor, Biserica I Believe Baia Mare: Copiii au fost foarte atenți la difuzarea desenului animat, au fost atenți atunci când am discutat despre morala desenului. Cred că a fost un eveniment foarte reușit, copii au fost foarte fericiți, părinții au fost foarte fericiți. Cred că astfel de evenimente sunt binevenite și pe viitor.

Sonia Bacalov, organizatoare: Cred că exemplul bunului samaritean din desenele de azi trebuie să-l însușim fiecare dintre noi, adulți și copii, în viața de zi cu zi.

Știre difuzată în emisiunea Mapamond Creștin 794 - octombrie 2019. Ultimele știri creștine: https://alfaomega.tv/stiri

Etichete: familie
225 accesări
sidebar tvlive
sidebar facebook
sidebar revista
App mobila

Alte informații

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

Aplicația mobilă AO

badge google play badge appstore

 Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.